Cum se face teatrul de umbre

Pe cât de simplu, pe atât de spectaculos, teatrul de umbre merită din plin investiţia minimală de timp şi de materiale. Mai dificilă este inventarea poveştilor şi aventurilor prin care vor trece personajele create, dar şi aici vă veţi descurca până la urmă. Trebuie!

Materiale necesare: o cutie de carton, o foaie de calc, bandă adezivă, carton, scobitori.

Ingredientul principal va fi o cutie obişnuită din carton sau o cutie de pantofi. Dimensiunea nu este importantă.

Dacă folosiţi o cutie obişnuită, înlăturaţi cele două „aripioare” de închidere, rămânând astfel cu trei laturi: pereţii şi partea de jos.

Întoarceţi cutia cu susul în jos şi desenaţi pe partea (devenită) frontală un decor de teatru: o cortină, coloane de teatru antic grec etc.

Decupaţi apoi partea centrală (locul în care se va desfăşura acţiunea), „prinsă” între aripile cortinei sau coloanelor. Eu am făcut puţin invers: mai întâi am colorat, apoi am tăiat, dar ordinea operaţiunilor nu prea contează, de fapt.

Coloraţi apoi cortina/coloanele. Puteţi folosi acuarele, creioane cerate sau colorate obişnuite. De asemenea, dacă aveţi timp şi inspiraţie, puteţi decora teatrul cu hârtie adezivă sau materiale textile (lipite cu aracet). Această operaţiune va prelungi însă timpul realizare. Dacă vă grăbiţi, limitaţi-vă la strictul necesar în privinţa decorului. Şi aşa pe întuneric nu se va vedea! Scena iluminată va fi cea urmărită.

Din calc, decupaţi un dreptunghi puţin mai mare decât decupajul din cutia de carton (2-3 centimetri pe fiecare latură).

Lipiţi calcul, cu bandă adezivă, pe interiorul cutiei. Acesta va reprezenta ecranul.

Verificaţi felul în care se vede teatrul de umbre. În spatele cutiei, la o oarecare distanţă (cu cât e mai departe, cu atât obiectele se vor vedea mai mici), aşezaţi o lampă sau o lanternă. Puneţi mâna în spatele ecranului, observaţi cum se vede (cât de clar şi de mare) şi ajustaţi poziţionarea sursei de iluminat.

Din carton, decupaţi figurinele şi personajele teatrului. Noi am ales la început nişte dinozauri, dar, ulterior, figurile s-au diversificat.

Puteţi colora cartonul sau nu. Nu este foarte important, dar culorile închise se vor vedea mai bine. Este esenţial, în schimb, ca zona de contur a figurilor trebuie să aibă detaliile bine marcate. Ele vor crea, de fapt, „personalitatea” figurinelor.

Cu ajutorul bandei adezive, aplicaţi pe spatele figurinelor, nişte scobitori, necesare pentru manevrarea personajelor şi pentru ca mâinile „naratorului” să nu fie vizibile.

Boluri din confetti şi baloane

Există multe bricolaje în care baloanele sunt personaje principale, dar cu rol limitat. Servesc doar ca suport, apoi sunt înlăturate nemilos, cu o înţepătură de ac.

Acesta este şi cazul bolului din confetti. Dacă nu aţi înţeles exact cum se face, vedeţi mai jos, pas cu pas.

Materiale necesare: un tub confetti (fragmentele de hârtie colorată sunt bune şi după ce şi-au îndeplinit scopul principal) sau bucăţele de hârtie tăiate cu foarfeca dinţată, aracet, baloane, o pensulă, un vas-suport (eu am folosit o vază).

Balonul se aşază în suportul ales (în funcţie de dimensiunea balonului poate fi o fructieră, un castron, o vază) pentru a sta fix în timpul decorării.

Partea de sus a balonului se acoperă cu aracet, cu ajutorul unei pensule.

Peste aracet, se lipesc fragmentele de hârtie sau confetti, unele lângă altele, cu atenţie şi fără a lăsa spaţii goale. Acest lucru este important, pentru că bolul este constituit din straturi succesive de confetti, iar locurile lăsate libere la prima, a doua sau a treia „mână” vor fragiliza bolul în aceste zone. În plus, cum greutatea şi soliditatea lui nu vor fi peste tot la fel, acesta va fi dezechilibrat şi nu va sta orizontal.

Se lasă să se usuce câteva ore, chiar până a doua zi.

Balonul se unge iar cu aracet, peste primul strat de hârtie colorată şi se tapetează cu un al doilea strat de confetti. Se aşteaptă din nou uscarea.

Se reia operaţiunea a treia oară.

Dacă hârtia este prea subţire, este posibil să aveţi nevoie şi de o a patra reluarea a procesului de decorare, pentru ca bolul să fie rezistent şi solid.

După uscarea finală, se înţeapă balonul cu un ac. Acesta, odată spart, va lăsa în urmă numai bolul, creat după forma sa. Este posibil să rămână în interior şi o parte a balonului, care trebuie înlăturată cu grijă.

Plastilină de casă

De ce plastilină făcută în casă, când există în comerţ? Pentru că e mai maleabilă, nu e friabilă, paleta de culori e la alegere, rezistă mult mai bine în timp şi, nu în ultimul rând, este complet eco.

Deci, dacă aveţi nişte năzdrăvani care se gândesc să guste plastilina, preparatul făcut în casă este complet inofensiv.

Cum se face eco-plastilina

Într-o cratiţă non-adezivă, amestecaţi 1 cană de faină (200 g), ½ cană sare, 1 cană apă, 1 lingură ulei, 1 linguriţă sare de lămâie, esenţă de migdale (pentru un parfum plăcut). Mai puteţi folosi uleiuri aromatice.

Puneţi vasul pe foc şi amestecaţi bine. Compoziţia se va coagula într-o bilă ca de aluat şi se va dezlipi de pereţii cratiţei.

Daţi vasul de pe foc, aşteptaţi să se răcească, apoi frământaţi pasta câteva minute.

Acum, este gata să fie porţionată. Mie, din cantităţile prezentate, mi-au ieşit 9 bile de aluat. Poate fi împărţită şi în mai multe segmente, dar veţi avea o cantitate mai mică din fiecare culoare.

Sarea de lămâie este utilă atât pentru ca pasta să fie maleabilă, cât şi pentru că plastilina rezultată va rezista mai mult timp, dacă este conservată corespunzător. Adică în pungi de plastic, vidate sau nu, eventual într-un loc mai răcoros.

Colorarea pastei

Eu am ales o colorare pe jumătate naturală, cu nuanţe produse în casă, şi pe jumătate cu ajutorul coloranţilor alimentari. Naturale au fost nuanţele de maro (cafea solubilă foarte concentrată), portocaliu (bulion), roşu (suc foarte concentrat de sfeclă).

Atenţie la cantitatea de lichid adăugată în pastă. Dacă este prea mare, aceasta va înmuia plastilina.

Dacă folosiţi coloranţii alimentari, câteva picături vor fi de-ajuns. Chiar dacă la început nuanţa pare cam ştearsă, după o bună amestecare, ea se va intensifica. În plus, colorarea mai „lucrează” în decurs de câteva minute şi cromatica va fi mai puternică după o oarecare „odihnă” a pastei de modelat.

Dacă nu aveţi coloranţi alimentari sau nu vreţi să fabricaţi în casă culorile, puteţi utiliza acuarelele, înglobând pasta colorată în plastilina albă.

Dacă aveţi sclipici, puteţi introduce şi acest ingredient în schemă, pentru mai multă strălucire. Cantitatea necesară este însă destul de mare.

Bun, culorile noastre au fost: albastru deschis, albastru închis, roşu, portocaliu, maro, alb, galben, verde, mov.

 

Şi iată şi câteva dintre producţii:

Tabla magnetică de pe uşa frigiderului

Nu ştiu dacă am descoperit America sau doar apa caldă – mai degrabă a doua variantă :) –, dar mie ideea de a folosi uşa frigiderului pe post de tablă magnetică pentru cifre şi litere colorate mi se pare genială.

Şi sunt cel puţin câteva motive serioase pentru a spune asta cu maximă convingere.

1. Reprezintă un decor plăcut şi vesel pentru bucătărie. Da, chiar e!

2. Din litere colorate se pot face liste de cumpărături, updatate oricând e nevoie.

3. Tot cu ajutorul lor se pot lăsa mesaje.

4. Se pot crea jocuri interesante pentru cei mici.

La capitolul jocuri, eu şi băieţii am descoperit următoarele:

(Cine mai ştie, să ne anunţe. Mulţumim anticipat şi le aplicăm imediat.)

Se poate exersa scrierea unor cuvinte simple sau, în cazul băiatului meu cel mic, a unor onomatopee cu sens în alte graiuri.

Aşezarea pieselor pe culori.

Aranjarea cifrelor în ordine crescătoare/descrescătoare.

Scrierea alfabetului.

Crearea de diverse forme.

Se pot ghici literele lipsă dintr-un cuvânt.

Mi-am încheiat pledoaria! V-am convins că e o idee de nepreţuit?

  

  

Bulgări înfloriţi din hârtie creponată şi bolduri colorate

Ca să mai variez decoraţiunile din casă şi să ne mai facem cu toţii de lucru, am iniţiat o altă operaţiune de bricolat frumos.

Punând laolaltă hârtia colorată, boldurile cu capăt decorativ şi hârtia creponată, am descoperit să merg de minune împreună, dar că le mai trebuie ceva: un suport pe care să se îmbine, adică nişte mingiuţe din polistiren expandat.

Materialele necesare, deci: sfere din zăpadă artificială, hârtie creponată divers colorată, hârtie colorată A4 în diferite nuanţe, bolduri ornamentale.

Mingiuţele din zăpadă artificială se învelesc în hârtie creponată fără prea mare grijă. Nu trebuie să fie „la dungă”. Dimpotrivă, trebuie să aibă un aspect şifonat.

Din hârtia colorată se decupează floricele de dimensiunea unui bănuţ (nu foarte mari).

Prin centrul acestora se trece un bold cu capăt colorat şi boldul cu floricica aferentă se înfig pe mingiuţa învelită în hârtie creponată.

Este bine să alternaţi cât mai mult culorile, creând contraste între fond (hârtia creponată), floricică şi biluţa colorată a boldului.

Bărcuţe din polistiren expandat

Pe lista preocupărilor de vară, am trecut din timp şi realizarea unor bărcuţe de navigaţie uşoară şi lipsită de pericole. Adică, pe scurt, în cadă.

Pentru poze am folosit un lighenaş, despre care sunt însă convinsă că nu redă adevărata dimensiune a capacităţilor noastre marinăreşti şi nici potenţialul de distracţie al unor astfel de nave, care pot fi, după caz, de război sau de croazieră. Cei doi băieţi ai mei au mizat mai mult pe prima variantă.

Materiale necesare: două bucăţi de polisteren exapandat de formă dreptunghiulară, folie de aluminiu, două beţe de frigărui, hârtie colorată.

Zăpada artificială provine, bineînţeles, de la un ambalaj oarecare (mi se pare că al nostru era de la un volan de jucărie). Aceasta se taie în dreptunghiuri potrivite şi cu o suprafaţă destul de mare pentru a le asigura plutirea.

Din folia de aluminiu (pentru gătit) de taie două dreptunghiuri ceva mai mari decât cele de polistiren, pentru a putea acoperi complet bărcuţele.

Dreptunghiurile se învelesc în folie de aluminiu şi se împachetează bine (mai ales la capete), ca să nu se desfacă. Acest lucru este important, pentru a nu risca un accident acvatic tocmai în toiul distracţiei.

Beţele de frigărui de colorează cu acuarele simple (doar vopseaua, fără adaos de apă dacă se poate; dacă nu, apa trebuie să fie într-o proporţie cât mai mică). Apoi se taie din ele un sfert şi se păstrează partea mai mare.

Cu vârful ascuţit al beţelor se înţeapă ferm bărcuţa către o laterală, apoi se înfige băţul cu partea boantă în suprafaţa jucăriei. 

Avem, deja, catargul. Deci, trebuie să avem şi steagul.

Din hârtie colorată sau, mai bine, din carton imprimat, se taie două dreptunghiuri. Acestea se înfig în beţele de frigărui.

Noi (adică eu) am făcut două mici greşeli. Am folosit hârtie obişnuită şi stindardele s-au cam îndoit din pricina aburului. Doi: am folosit steaguri diferite cromatic şi am fost nevoită să mă răzgândesc, pentru ca niciunul dintre copii să nu aibă un steag mai prejos sau... mai presus. În poze apar ambele variante.

La cererea băiatului meu cel mare, am făcut şi o fotografie experiment (invert colors), care lui i s-a părut foarte simpatică şi demnă de a fi imortalizată şi în spaţiul virtual.