Se afișează postările cu eticheta beţe frigărui. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta beţe frigărui. Afișați toate postările

vineri, 2 august 2013

Bărcuţe din polistiren expandat



Pe lista preocupărilor de vară, am trecut din timp şi realizarea unor bărcuţe de navigaţie uşoară şi lipsită de pericole. Adică, pe scurt, în cadă.
Pentru poze am folosit un lighenaş, despre care sunt însă convinsă că nu redă adevărata dimensiune a capacităţilor noastre marinăreşti şi nici potenţialul de distracţie al unor astfel de nave, care pot fi, după caz, de război sau de croazieră. Cei doi băieţi ai mei au mizat mai mult pe prima variantă.

Materiale necesare: două bucăţi de polisteren exapandat de formă dreptunghiulară, folie de aluminiu, două beţe de frigărui, hârtie colorată.



Zăpada artificială provine, bineînţeles, de la un ambalaj oarecare (mi se pare că al nostru era de la un volan de jucărie). Aceasta se taie în dreptunghiuri potrivite şi cu o suprafaţă destul de mare pentru a le asigura plutirea.



Din folia de aluminiu (pentru gătit) de taie două dreptunghiuri ceva mai mari decât cele de polistiren, pentru a putea acoperi complet bărcuţele.
Dreptunghiurile se învelesc în folie de aluminiu şi se împachetează bine (mai ales la capete), ca să nu se desfacă. Acest lucru este important, pentru a nu risca un accident acvatic tocmai în toiul distracţiei.



Beţele de frigărui de colorează cu acuarele simple (doar vopseaua, fără adaos de apă dacă se poate; dacă nu, apa trebuie să fie într-o proporţie cât mai mică). Apoi se taie din ele un sfert şi se păstrează partea mai mare.
Cu vârful ascuţit al beţelor se înţeapă ferm bărcuţa către o laterală, apoi se înfige băţul cu partea boantă în suprafaţa jucăriei. 



Avem, deja, catargul. Deci, trebuie să avem şi steagul.
Din hârtie colorată sau, mai bine, din carton imprimat, se taie două dreptunghiuri. Acestea se înfig în beţele de frigărui.



Noi (adică eu) am făcut două mici greşeli. Am folosit hârtie obişnuită şi stindardele s-au cam îndoit din pricina aburului. Doi: am folosit steaguri diferite cromatic şi am fost nevoită să mă răzgândesc, pentru ca niciunul dintre copii să nu aibă un steag mai prejos sau... mai presus. În poze apar ambele variante.




La cererea băiatului meu cel mare, am făcut şi o fotografie experiment (invert colors), care lui i s-a părut foarte simpatică şi demnă de a fi imortalizată şi în spaţiul virtual.



miercuri, 6 martie 2013

Titirezi din dopuri de plastic



O distracţie de după-amiază poate începe cu nişte dopuri de la sticlele de plastic şi câteva beţe de frigărui.

Mai întâi coloraţi cu dungi beţele de frigărui. Beţele de frigărui folosite de mine provin de la jocul de mikado, de care între timp ne-am plictisit, deci erau deja pictate.



Apoi găuriţi dopurile de plastic exact în centru. Puteţi folosi un cui băgat puţin în foc sau un ciocan.


 Rupeţi beţele la o treime de vârf şi treceţi partea ascuţită prin gaura din dop. Veţi avea nevoie de un număr de beţe egal cu cel al dopurilor.





luni, 4 martie 2013

Maşinuţă din recipiente de iaurt





Este un proiect simplu, dar care necesită un timp mai îndelungat de realizare şi ceva atenţie pentru potrivirea „pieselor”.

Materiale necesare: două borcănele de iaurt din plastic, autocolant sau hârtie autoadezivă colorată, superglue, beţe frigărui, carton pentru realizarea roţilor.

Recipiente de iaurt se „îmbracă” de jur împrejur în fâşii de autocolant. Puteţi face şi modele, dacă aveţi inspiraţie şi timp.



Se lipesc borcanele unul de altul, „gură la gură”, cu superglue.



Se fac patru găuri în partea de jos a recipientelor, două pe fiecare latură, prin care se trec beţele de frigărui rupte la dimensiunile dorite.



Se decupează din carton patru cercuri şi se înfig în beţele de frigărui.
Eu am folosit nasturii pictaţi din carton, pe care îi aveam oricum la îndemână.