Poate ştiţi,
poate nu ştiţi trucul ojei de unghii care poate decora original tot felul de
obiecte.
Dacă-l ştiţi, îl
puteţi încerca pe suportul propus: o vază veche, care şi-a pierdut farmecul.
Dacă nu-l ştiţi,
iată cum se face.
Materiale necesare: lac de unghii de diverse culori, apă, un
recipient pe care-l puteţi sacrifica )după colorare, este dificil de curăţat),
o vază.
În recipientul
ales, se toarnă suficientă apă cât să se scufunde ulterior întregul obiect de
decorat. Dacă nu încape, obiectul va fi rotit pe toate părţile.
Oja colorată se
toarnă cu generozitate în apă. Fiecare culoare se va adăuga pe rând. Eu am ales
trei nuanţe: roşu, mov, auriu.
Imediat după
aceea, se introduce vaza şi se roteşte rapid. Culoarea se va prinde îndată de
obiect, căpătând un efect marmorat.
La fel se
procedează după adăugarea fiecărei noi nuanţe de lac de unghii.
Vaza se lasă apoi
la uscat.
După uscare, puteţi
aranja florile dorite.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu