vineri, 24 octombrie 2014

5 crafturi de Halloween




Piaţa-i plină de dovleci, magazinele abundă în produse înspăimântătoare specifice nopţii terifiante a vrăjitoarelor şi vampirilor, dar ideile năstruşnice nu ne lipsesc nici nouă.
După şcoală sau grădi, în aroma dovleacului copt şi uns cu miere, vă puteţi preocupa şi de ceva poveşti de groază, lucrând un craft din cele de mai jos:

















luni, 6 octombrie 2014

Tricoul cu pălmuţe



Tricoul cu pălmuţe este o idee mai veche, pe care am reuşit s-o pun în aplicare abia acum, deşi se face foarte uşor. Dar mai e nevoie şi de timp...
Ideea de bază e că din nouă haine pe care nu le mai purtaţi, puteţi face una singură, mai drăguţă şi purtabilă imediat.

Materiale necesare: un tricou obişnuit, uni, nu prea făţos; o cămaşă sau un alt obiect vestimentar cu model interesant şi culoare în contrast cu tricoul, aţă şi ac.

Trasaţi conturul propriilor mâini pe dosul materialului colorat. Trebuie să vă străduiţi să faceţi urma ambelor mâini, pentru ca rezultatul să fie realist.
Decupaţi apoi conturul trasat. Înlăturaţi aţele care s-au format, fără să deterioraţi materialul. Dacă este nevoie, surfilaţi contururile.



Prindeţi palmele pe tricou în locul dorit cu ajutorul unor bolduri, pentru ca acestea să nu alunece. Cu ajutorul unei aţe în coloarea tricoului, coaseţi pălmuţele pe tricou. 





Pentru că rezultatul a fost ok, dar voiam ceva mai spectaculos, am mai făcut o variantă a tricoului. L-am tăiat pe mijloc pe lungime, am surfilat marginile şi am cusut pălmuţele în aşa fel încât să pară că acestea ies din tăietură.
Dacă alegeţi modelul acesta, tricoul trebuie neapărat purtat cu ceva pe dedesubt.