5 crafturi de Halloween

Piaţa-i plină de dovleci, magazinele abundă în produse înspăimântătoare specifice nopţii terifiante a vrăjitoarelor şi vampirilor, dar ideile năstruşnice nu ne lipsesc nici nouă.

După şcoală sau grădi, în aroma dovleacului copt şi uns cu miere, vă puteţi preocupa şi de ceva poveşti de groază, lucrând un craft din cele de mai jos:

Dovleci sculptaţi şi decoraţi 

 Păienjeni din cartoane de ouă 

Fursecuri „degete de vrăjitoare”  

Dovleci din aluat de sare   

Castelul vrăjitoarelor  

Tobe din conserve

Ce faci când n-ai ce face? Nu e o întrebare-capcană şi nici retorică. Drept dovadă, vă dau şi răspunsul. Îţi faci de lucru. Sau îmi fac de lucru. E drept că nici n-am prea avut de ales. Copiii se plictiseau şi trebuia să fie distraţi. Cum tocmai făcuse ceva de mâncare şi aveam la îndemână conservele, le-am spălat şi m-am apucat de treabă. Ce a ieşit, vedeţi mai jos. Ideea nu e nouă, dar e la îndemână şi haioasă.

Dar până la produsul finit, iată şi materialele necesare: conserve goale, baloane, elastic de borcane.

Mai întâi se vopsesc conservele. Pentru că nu aveam vopsea de ulei, care prinde foarte bine pe metal, am folosit tempera. Acoperirea n-a fost tocmai optimă, aşa că am apelat la mai multe culori, amestecate şi suprapuse. Astfel au ieşit conservele „de camuflaj”.

Când s-au uscat, au fost gata de transformare în tobe.

Am tăiat capetele baloanelor, le-am întins bine şi le-am ataşat pe conserve.

Pentru mai multă stabilitate, dar şi pentru un plus decorativ, am prins baloanele cu elastice de borcan.

Cu beţele speciale (de la un fost xilofon), a început şi concertul. Din fericire, nu foarte zgomotos.

Bricolaje vegetale

Totul este foarte simplu. Nu trebuie decât să tăiaţi diverse fructe şi legume şi să le combinaţi inspirat, realizând diverse imagini.

Poate că, în timpul confecţionării acestor crafturi – sau chiar după aceea – copilaşii vor dori să guste din „elementele constructive”. N-ar fi rău, nu?

Noi am folosit – şi am gustat – următoarele ingrediente: ceapă, ardei iute, morcovi, măr, lămâie, struguri, gulie. O adevărată salată!

Pictură cu amprente

Partea cea mai bună a acestei propuneri este că nu sunt prea multe de spus despre ea, deşi sunt multe de făcut cu ajutorul ei.

O altă parte bună: nici materialele utilizate nu sunt multe. De fapt, nu există decât două materiale, adică vopseaua tempera şi coala de hârtie. La care se adaugă, bineînţeles, degeţele din dotare. 

În treacăt fie spus, este bine să nu riscaţi folosirea de culori pe bază de ulei. Ies foarte greu de pe mânuţe, deşi culoarea lor mai intensă „dă mai bine” pe fundalul alb al foii.

Trasaţi mai întâi detaliile desenului cu o pensulă. (Nu-mi spuneţi, cu pensulă cu tot, s-au făcut deja trei materiale! Nu-i nimic, îl vom considera mai degrabă opţional.) Amănuntele, dacă doriţi un desen complicat, sunt mai greu de conturat cu degetele. Apoi, liber la culori, amestecuri, murdărire. Şi creativitate!

Tangrame textile

Tangramele sunt simple forme geometrice din a căror îmbinare se pot crea diverse imagini. Dacă vreţi, sunt un soi de puzzle în miniatură. Mai restrictiv însă, pentru că nu vă pune la dispoziţie decât un număr redus de figuri.

Exact de aceea este şi mai interesant... cele 7 forme geometrice (2 triunghiuri mari, 2 triunghiuri mici, 1 triunghi mijlociu, 1 paralelogram şi 1 pătrat mic) pot şi trebuie aranjate în aşa fel încât să compună zeci de imagini noi şi originale. Prin urmare, stimulează creativitatea, gândirea logică, răbdarea şi capacitatea de a rezolva problemele întâlnite.

Pentru că aveam o după-amiază liberă, ne-am hotărât şi noi să răspundem provocărilor puse de tangrame. Şi, ca de obicei, mai întâi am preferat să ne facem propriul material didactic.

Am pornit la drum cu: o foaie de calc, un print cu cele 7 figuri geometrice, carton de la o cutie de pizza, aracet şi o bucată de material textil colorat.

Mai întâi, având printul pe foaie A4, am copiat conturul formelor pe calc.

Apoi, apăsând tare cu pixul, am trasat conturul acestora de pe calc pe cartonul de pizza.

Am decupat formele individual.

Folosind ca model cartonul tăiat după figurile geometrice, am trasat pe materialul textil forma fiecăreia.

Am lipit pe suportul de carton materialul textil.

Am obţinut tangramele textile... 

...şi am început să conturăm imaginile de mai jos:

Alfabetarul cu buzunare

Gata vacanţa, gata cu leneveala!  Ne punem pe treabă!

Pentru că se apropie şcoala şi toată lumea are deja rechizitele, hăinuţele şi accesoriile gata pregătite, m-am gândit la o propunere care să ne mai dea ceva de lucru până în prima zi de (re)întâlnire a celor mici cu colegii.

Este un proiect de durată şi suficient de complicat ca să dea bătăi de cap, dar asta-i şi toată distracţia, până la urmă, nu?

Numele de „alfabetar” este dat pentru că nu prea ştiam cum să-l numesc. De fapt, este un joc cu litere, pentru ca cei mici să înveţe cum arată şi se pronunţă literele, dar mai ales să ghicească cu ce literă încep diverse cuvinte. Ajută, adică, procesul de recunoaştere a sunetului şi de asociere a acestuia cu forma sa grafică, proces destul de complicat la vârste mici.

Materiale necesare: o bucată mare de material, resturi de materiale textile, bandă dublu adezivă, lipici, panglică roşie, sclipici.

Pe lângă materialele de mai sus, e nevoie de câteva cartonaşe cu diverse obiecte, pe care cel mic să le identifice, apoi să spună cu ce sunet/literă încep şi cărora să le găsească loc în buzunarul pe care se află litera cu pricina. Cam astea ar fi regulile jocului.

Din resturile de materiale decupaţi un număr de 25 de buzunare. Eu, renunţând la litera y, cu care nu încep cuvinte prea multe, am adăugat buzunare individuale pentru s şi ş, respectiv t şi ţ. Aşa am ajuns la cifra de 25 buzunare, dar numărul poate varia.

Apoi, am trecut la decuparea literelor, mari şi mici. Este o operaţiune destul de plictisitoare pe alocuri, recunosc...

Literele se lipesc cu aracet pe buzunare. E un lipici de încredere, care nu cedează prea uşor.

Urmează, logic, coaserea buzunarelor pe bucata mare de material. După cum aţi văzut însă în lista cu materiale necesare, nu există ac şi aţă, deci ceva s-a schimbat în procesul de fabricaţie. M-am oprit puţin şi m-am gândit. Va dura mult, materialele sunt foarte diverse ca textură, vor fi diferenţe de „aşezare” pe materialul-suport, nu vor da bine etc. Deci, am apelat la o scurtătură. Efort mai mic, timp câştigat. Am lipi, deci, buzunarele cu bandă dublu adezivă. Rezistă bine, greşelile de poziţionare pot fi îndreptate, arată ok... Am pus banda adezivă pe tot conturul buzunarului, apoi l-am aplicat pe materialul-suport.

După toată povestea asta, este bine să vă ocupaţi şi de finisarea materialului folosit ca suport. Dacă are marginile zdrenţuite sau nu perfect drepte, rezolvaţi-le decorând cele patru margini cu panglică. Pentru a fi la fel de simplu, folosiţi tot bandă dublu adezivă. Desfăşuraţi panglica, lipiţi peste ea o parte a bandei adezive, apoi desprindeţi cealaltă parte cu lipici şi aplicaţi-o pe material.

Pentru că banda adezivă cu care am lucrat era mai lată decât panglica şi greu de tăiat pentru că se lipeşte bine de tot foarfeca de ea, am rulat către interior marginile şi, ca să nu se vadă urât, am presărat pe partea rulată sclipici.

Am decorat apoi tot fundalul cu floricele, fluturaşi, steluţe etc.

Gândit pentru a sta pe uşa camerei copiilor, alfabetarul nostru s-a mutat des şi chiar a funcţionat o vreme şi ca un soi de cuvertură pentru pătuţul băiatului cel mare. Arată simpatic şi în acest rol.

Cum se face teatrul de umbre

Pe cât de simplu, pe atât de spectaculos, teatrul de umbre merită din plin investiţia minimală de timp şi de materiale. Mai dificilă este inventarea poveştilor şi aventurilor prin care vor trece personajele create, dar şi aici vă veţi descurca până la urmă. Trebuie!

Materiale necesare: o cutie de carton, o foaie de calc, bandă adezivă, carton, scobitori.

Ingredientul principal va fi o cutie obişnuită din carton sau o cutie de pantofi. Dimensiunea nu este importantă.

Dacă folosiţi o cutie obişnuită, înlăturaţi cele două „aripioare” de închidere, rămânând astfel cu trei laturi: pereţii şi partea de jos.

Întoarceţi cutia cu susul în jos şi desenaţi pe partea (devenită) frontală un decor de teatru: o cortină, coloane de teatru antic grec etc.

Decupaţi apoi partea centrală (locul în care se va desfăşura acţiunea), „prinsă” între aripile cortinei sau coloanelor. Eu am făcut puţin invers: mai întâi am colorat, apoi am tăiat, dar ordinea operaţiunilor nu prea contează, de fapt.

Coloraţi apoi cortina/coloanele. Puteţi folosi acuarele, creioane cerate sau colorate obişnuite. De asemenea, dacă aveţi timp şi inspiraţie, puteţi decora teatrul cu hârtie adezivă sau materiale textile (lipite cu aracet). Această operaţiune va prelungi însă timpul realizare. Dacă vă grăbiţi, limitaţi-vă la strictul necesar în privinţa decorului. Şi aşa pe întuneric nu se va vedea! Scena iluminată va fi cea urmărită.

Din calc, decupaţi un dreptunghi puţin mai mare decât decupajul din cutia de carton (2-3 centimetri pe fiecare latură).

Lipiţi calcul, cu bandă adezivă, pe interiorul cutiei. Acesta va reprezenta ecranul.

Verificaţi felul în care se vede teatrul de umbre. În spatele cutiei, la o oarecare distanţă (cu cât e mai departe, cu atât obiectele se vor vedea mai mici), aşezaţi o lampă sau o lanternă. Puneţi mâna în spatele ecranului, observaţi cum se vede (cât de clar şi de mare) şi ajustaţi poziţionarea sursei de iluminat.

Din carton, decupaţi figurinele şi personajele teatrului. Noi am ales la început nişte dinozauri, dar, ulterior, figurile s-au diversificat.

Puteţi colora cartonul sau nu. Nu este foarte important, dar culorile închise se vor vedea mai bine. Este esenţial, în schimb, ca zona de contur a figurilor trebuie să aibă detaliile bine marcate. Ele vor crea, de fapt, „personalitatea” figurinelor.

Cu ajutorul bandei adezive, aplicaţi pe spatele figurinelor, nişte scobitori, necesare pentru manevrarea personajelor şi pentru ca mâinile „naratorului” să nu fie vizibile.

Plastilină de casă

De ce plastilină făcută în casă, când există în comerţ? Pentru că e mai maleabilă, nu e friabilă, paleta de culori e la alegere, rezistă mult mai bine în timp şi, nu în ultimul rând, este complet eco.

Deci, dacă aveţi nişte năzdrăvani care se gândesc să guste plastilina, preparatul făcut în casă este complet inofensiv.

Cum se face eco-plastilina

Într-o cratiţă non-adezivă, amestecaţi 1 cană de faină (200 g), ½ cană sare, 1 cană apă, 1 lingură ulei, 1 linguriţă sare de lămâie, esenţă de migdale (pentru un parfum plăcut). Mai puteţi folosi uleiuri aromatice.

Puneţi vasul pe foc şi amestecaţi bine. Compoziţia se va coagula într-o bilă ca de aluat şi se va dezlipi de pereţii cratiţei.

Daţi vasul de pe foc, aşteptaţi să se răcească, apoi frământaţi pasta câteva minute.

Acum, este gata să fie porţionată. Mie, din cantităţile prezentate, mi-au ieşit 9 bile de aluat. Poate fi împărţită şi în mai multe segmente, dar veţi avea o cantitate mai mică din fiecare culoare.

Sarea de lămâie este utilă atât pentru ca pasta să fie maleabilă, cât şi pentru că plastilina rezultată va rezista mai mult timp, dacă este conservată corespunzător. Adică în pungi de plastic, vidate sau nu, eventual într-un loc mai răcoros.

Colorarea pastei

Eu am ales o colorare pe jumătate naturală, cu nuanţe produse în casă, şi pe jumătate cu ajutorul coloranţilor alimentari. Naturale au fost nuanţele de maro (cafea solubilă foarte concentrată), portocaliu (bulion), roşu (suc foarte concentrat de sfeclă).

Atenţie la cantitatea de lichid adăugată în pastă. Dacă este prea mare, aceasta va înmuia plastilina.

Dacă folosiţi coloranţii alimentari, câteva picături vor fi de-ajuns. Chiar dacă la început nuanţa pare cam ştearsă, după o bună amestecare, ea se va intensifica. În plus, colorarea mai „lucrează” în decurs de câteva minute şi cromatica va fi mai puternică după o oarecare „odihnă” a pastei de modelat.

Dacă nu aveţi coloranţi alimentari sau nu vreţi să fabricaţi în casă culorile, puteţi utiliza acuarelele, înglobând pasta colorată în plastilina albă.

Dacă aveţi sclipici, puteţi introduce şi acest ingredient în schemă, pentru mai multă strălucire. Cantitatea necesară este însă destul de mare.

Bun, culorile noastre au fost: albastru deschis, albastru închis, roşu, portocaliu, maro, alb, galben, verde, mov.

 

Şi iată şi câteva dintre producţii: