Se afișează postările cu eticheta aţă. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta aţă. Afișați toate postările

vineri, 8 martie 2013

Colier din paste




 
Dacă astăzi tot e ziua cadourilor, vă propun un dar mai nonconformist: un colier din paste.

Pot avea orice formă, singura condiţie este să fie găurite, ca să poată fi trecute pe aţă.
În funcţie de dimensiunile colierului, veţi avea nevoie de 25-40 bucăţi de paste. Mai adăugaţi pe lista cu necesarul de materiale şi culori tempera şi lac incolor pentru fixarea culorii.
Mai întâi se colorează pastele cât mai variat. Pentru această operaţiune, este bine să le aşezaţi pe nişte beţe de frigărui, între două suporturi stabile. La fel şi pentru uscare.
Următoarea etapă este ornarea pastelor colorate cu câteva accente de culoare: puncte, dungi, desene aleatorii, ce vă vine la îndemână şi inspiraţie.



Un strat de lac incolor va împiedica ştergerea culorilor la purtare.



La final se înşiră simplu pe o aţă, care se înnoadă la capete, iar sforicelele se ascund apoi în interiorul tubului de paste.




 

miercuri, 13 februarie 2013

Portofele eco-friendly din carton





Sigur aveţi prin casă felicitări primite cu diverse ocazii, invitaţii de nuntă şi de botez (la care aţi fost deja), vederi primite cine ştie când şi de la cine.
Dacă au imagini interesante şi nu sunt deteriorate, pot fi transformate în ceva util şi interesant măcar pentru originalitate, adică în nişte portofele eco-friendly.



Mai întâi se taie felicitările/invitaţiile la dimensiunile dorite pentru a face cele două părţi faţă-spate ale portofelului. 



Se decupează apoi faţa portofelului în partea de sus, pe rotund sau pătrat. 




Se cos cele două feţe pe margini, jur-împrejur. Cusătura aleasă depinde de dorinţă şi îndemânare. În poze sunt două exemple de cusături diferite.