Am gândit aceşti
iepuraşi textili şi simpatici (sper) ca marcaje pentru locul invitaţilor la
masa de Paşte.
Pentru confecţionarea
lor, veţi avea nevoie de: o foaie de calc; etamină; materiale colorate şi pe
cât posibil înflorate; lipici solid; sforicele sau panglici; carton.
Mai întâi se creionează
pe o bucată de calc conturul iepuraşului care va servi drept model.
Dacă nu aveţi
mână sigură, copiaţi pe calc, dintr-o carte, forma unui iepuraş.
Suprapuneţi calcul
peste materialele textile şi urmaţi conturul cu ajutorul pix, apăsând bine,
astfel încât pasta să se imprime pe materiale.
Decupaţi conturul
cu atenţie.
Din etamină,
tăiaţi câteva bucăţele dreptunghiulare.
Aplicaţi lipici
pe spatele formei de iepuraş, apoi lipiţi fiecare contur pe câte o bucată de
etamină. Dacă nu se aplică bine, treceţi deasupra, pentru câteva secunde,
fierul de călcat încălzit.
Îndoiţi bucata de
etamină în partea de jos şi secţionaţi pânza
în două locuri, la distanţă de 2,5 cm.
Treceţi panglicile
şi/sau sforile alese prin găuri, astfel încât capetele acestora să se afle pe
partea din faţă a ornamentului.
Din carton,
decupaţi forme diverse şi scrieţi pe ele numele invitaţilor. Găuriţi fiecare
bucată de carton într-o parte şi ataşaţi-le pe panglicile marcajelor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu