marți, 18 decembrie 2012

Decoraţiuni ninse



Ce e azi? Marţi? Atunci, un proiect simplu, just for fun! Deloc interzis copiilor sub 12 ani.

Am folosit nişte forme de fursecuri ieşite din uz (aceleaşi ca la ornamentele din aluat) şi pe alocuri puţin ruginite. Le-am acoperit bine, pe toată suprafaţa şi pe muchii, cu lac de unghii incolor şi le-am tăvălit printr-un amestec de zahăr pudră (un sfert) şi zahăr tos (trei sferturi), pentru a le transforma în nişte forme ninse.
Zahărul pudră este important pentru că acoperă foarte bine suprafaţa, nelăsând să se vadă partea metalică, iar zahărul tos creează impresia unor cristale de zăpadă/gheaţă.

Le-am decorat cu câteva reflexe de verde-albăstrui, dar etapa aceasta este opţională.
În acelaşi fel am ornamentat şi câteva globuri, marcând mai întâi pe suprafaţa lor modelul cu lac de unghii, apoi dându-le prin zahăr.

A, şi nu sunt lipicioase, iar cristalele de zahăr nu se dezlipesc!











Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu