Se afișează postările cu eticheta jucărie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta jucărie. Afișați toate postările

luni, 29 iulie 2013

Melc-codobelc din carton răsucit




Rămas dintr-un proiect mai vechi şi folosit ca suport pentru ochişorii din cartoane de ouă, aveam un melc multicolor din fâşii de carton.
A fost ascuns de mine într-un dulap „sigur”, dar băieţelul meu cel mare l-a descoperit şi m-a întrebat de ce melcului îi lipsesc ochii şi corniţele. „S-a stricat?”
Atunci mi-am dat seama că arăta ca o cochilie fără chiriaş şi m-am decis să-l definitivez.

Şi, astfel, epopeea melcului a căpătat şi un sfârşit. Este adevărat că a durat 6 luni de la începerea proiectului (ianuarie) până la finalizarea lui (iulie), dar niciodată nu e prea târziu.



Materiale necesare: carton gros, acuarele, lipici solid, sârmă pluşată, hârtie quilling, capsator, foarfece, cutter.

Mai întâi trebuie să identificaţi sursa optimă de carton: adică suficient de mult încât să obţineţi mai multe benzi. Se pot folosi ca material 2 cutii de pizza mici sau o cutie pizza mare. Am tăiat cartonul cu cutterul în fâşii de aproximativ 4 cm lăţime şi am avut nevoie de vreo 20 de benzi egale pentru a obţine o cochilie cu un diametru de 12-13 cm.

După obţinerea fâşiilor de carton, urmează colorarea lor. Pentru a simplifica procesul, întindeţi culoarea cu ajutorul unui burete. Evitaţi udarea buretele, altfel nuanţele vor fi mai pale, iar carton se va uda şi se va umfla neplăcut.


Începeţi formarea cochiliei. Luaţi o fâşie colorată şi înfăşuraţi-o strâns în formă de melc.
Peste aceasta, adăugaţi treptat restul benzilor, după ungerea acestora cu lipici solid.
Apăsaţi bine după fiecare nouă bandă adăugată, pentru a se lipi bine. E nevoie de ceva răbdare şi de ceva timp între fiecare lipire, necesar pentru uscarea cartonului.






Când cochilia este gata, mai tăiaţi o fâşie din acelaşi carton de pizza şi faceţi corpul melcului. Acesta se ataşează foarte bine cu lipici pe partea exterioară a cochiliei.



Tăiaţi în două o sârmă pluşată şi prindeţi corniţele de „cap” cu un capsator.





Din două bucăţi de hârtie quilling gata tăiată am făcut şi ochişorii.
Am adăugat un nas şi o gură din hârtie colorată.


vineri, 11 ianuarie 2013

Caracatiţa PET




Fiind vineri, deci aproape de weekend, vă propun un alt proiect amuzant, numai bun pentru joacă (atâta cât rezistă) şi foarte simplu de făcut, care se mai poate purta şi numele "Caracatiţa se întoarce". 
Cei care nu cunosc odiseea caracatiţei-meduze anterioare, pot consulta articolul  "Cum să (nu) faci o meduză".

Dar să revenim la caracatiţa ecologică de azi, realizată dintr-o sticlă de plastic, şi de aceea numită PET.

Se taie o sticlă de plastic cam la o treime distanţă de dop. Se franjurează apoi sticla în fâşii cât mai subţiri, care ulterior se „ascut” în diagonală la capete, pentru a se forma tentaculele.
Se vopseşte partea superioară – capul caracatiţei – în culoarea dorită, şi se fac ochii şi o gură ondulată.









sâmbătă, 22 decembrie 2012

Cum să (nu) faci o meduză




La început s-a dorit a fi meduză, dar, prin adăugarea ochilor – pe care băiatul meu cel mare îi numeşte „prostogoliţi” în loc de  „rostogoliţi” – a rezultat o caracatiţă. Sau... veriga lipsă dintre aceste două specii.

Materiale necesare: şosete vechi făcute ghemotoc, 3-4 bucăţi de tul tăiate aleatoriu şi alte 2-3 bucăţi de tifon.
Şosetele se învelesc bine în tul, lăsând tentaculele să atârne, se leagă bine „capul” caracatiţei cu sfoară, se acoperă numai capul cu bucăţile de tifon, se leagă din nou cu o panglică mai arătoasă, apoi se mai taie tentaculele în mai multe fâşii, care se vor ondula de la sine.
Se adaugă ochii caracatiţei, eco, făcuţi din fâşii de ambalaj de suc înfăşurate pe scobitori şi lipite la capete, şi o bucată de hârtie roşie în chip de gură.
La final, sfoara de agăţat.

E cam bu-hu-hu?
 








P.S. Celor doi copilaşi ai mei le-a plăcut atât de mult, încât s-au ciondănit pe ea până când au rupt-o.