Se afișează postările cu eticheta litere. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta litere. Afișați toate postările

joi, 14 februarie 2013

Felicitare de V-Day, cu mesaj secret


Dacă n-aţi pregătit încă nimic pentru Sfântul Valentin, o felicitare handmade poate fi o  „cale de scăpare” simplă, accesibilă şi inspirată, pentru că este făcută cu propriile mâini şi, desigur, cu dragoste.
Dacă aţi cumpărat deja cadoul ideal, o felicitare va fi o completare binevenită.
Mai ales că nu e o felicitare oarecare, ci una specială, cu mesaj secret.
De ce? Pentru că este făcută din două părţi. Una pe care se află o înşiruire de litere aleatorii. Cealaltă, tip şablon, ajută la descifrarea codului secret.

Aveţi nevoie de două bucăţi de carton de aceeaşi dimensiune. Eu am folosit două bucăţi de carton de 5x6 cm.
Pe prima dintre ele se desenează conturul unei inimi. Se decupează forma inimii şi se aplică pe cea de-a doua bucată de carton, trasând conturul acesteia pe a doua parte a felicitării.


Pe spatele şablonului (inima decupată) se marchează cu creionul pătrate, care se vor decupa ulterior. Pentru că mesajul felicitării din imagini a fost I LOVE YOU, am avut nevoie de 8 pătrate decupate. 


Şablonul se suprapune pe cea de-a doua parte a felicitării (peste inima conturată) şi se marchează literele cu un creion. Pătratele trebuie şi ele marcate, pentru a nu scrie alte litere în spaţiul alocat celor care vor forma mesajul.
Începe colorarea. Conturul inimii nedecupate se subliniază cu acuarelă roşie. Pur şi simplu desfaceţi capacul şi aplicaţi culoarea pe carton direct din tub. Veţi obţine nişte punctuleţe haioase.
În interiorul inimii scrieţi literele principale – I LOVE YOU – cu o singură culoare, apoi scrieţi celelalte litere (la alegere) cu nuanţe diverse.
Restul felicitării poate fi decorat cu aceleaşi punctuleţe de acuarelă din tub.
La final se ataşează cele două părţi, cu ajutorul unei panglici cu fundă.



luni, 28 ianuarie 2013

Jocul literelor



Copiii învaţă mai simplu şi mai repede jucându-se, se ştie. Aşa că, pentru copilaşii şi părinţii care se luptă cu alfabetul, un joc al literelor este şi distractiv, şi foarte util.  
Jocul propus vizează compunerea de cuvinte după imagini (fructe, obiecte simple, chiar culori) cu ajutorul unor litere mobile, uşor de ataşat.


Cum se face:
Se decupează din carton câteva forme vesele: inimioare, pătrate, steluţe etc.




Acestea se colorează cât mai variat şi pe ele se pictează literele alfabetului, cu câteva dubluri pentru vocale şi literele mai utilizate. Este bine să stabiliţi mai întâi ce desene veţi folosi, pentru a şti ce litere vă trebuie.



Literele din carton se lipesc pe cârlige de rufe, pe partea pe care se apasă, nu pe cea care se va prinde de carton.



Pe alte forme decupate din carton (cercuri, pătrate) se vor picta sau desena imaginile pentru care trebuie formate cuvintele.





Copilul va privi imaginea, va spune ce reprezintă, apoi va căuta literele necesare pentru formarea cuvântului şi îl va compune cu ajutorul cârligelor, pe care le va prinde pe desen.
Acest lucru îl va ajuta să înţeleagă că aşezarea literelor într-o anumită ordine dă sens cuvântului, va pune despărţi în silabe cuvântul, va putea să vadă grupurile de litere şi să asocieze pronunţia cu scrierea.
Simplu, nu?