Cum spuneam,
vacanţa este mai complicată uneori decât mersul la şcoală sau la grădi.
Şi pentru
părinţi, care, în cazul fericit în care au şi ei „vacanţa” lor, trebuie să inventeze
noi şi noi activităţi pentru copii, dar şi pentru pitici, care se cam plicti,
lipsiţi de un program clar şi zilnic.
Ca să ne menţinem
în formă, inventăm, deci, cu mare spor. Astăzi, un puzzle.
Da, mai avem şi
altele, chiar şi 3 D, dar ce să facem cu ele, după ce le-am rezolvat deja?
Şi apoi, e
distractiv să facem şi procesul invers. De la imaginea completă la piese disparate.
În plus, rezolvarea lui ulterioară, chiar dacă nu pare la prima vedere, nu e
chiar atât de simplă.
Bun! Cam atât cu
introducerea...
Materiale
necesare: o imagine oarecare, printată pe carton; un creion cerat negru; o
monedă.
Imaginea trebuie
să fie mai simplă pentru copiii mai mici, mai complicată pentru cei mari, dar fără
detalii complicate. Noi am ales un căluţ surprins în galop.
Cartonul se
întoarce pe faţa albă. Pe aceasta se trasează un caroiaj cu căsuţe destul de
mari (cam de 5-7 cm).
Apoi, cu ajutorul
monedei, se trasează jumătăţi de cerc la îmbinarea căsuţelor, aleatoriu, dar
având grijă să aveţi la fiecare dintre pătrate/dreptunghiuri fie decupaj, fie o
jumătate de cerc adăugată, fie amândouă variantele, pentru a face puzzle-ul cât
mai atractiv.
După aceea, se
taie cu grijă căsuţele, urmând conturul trasat cu ajutorul monedei.
Următoarea etapă:
refacerea puzzle-ului în sens invers, adică de la piese la imaginea întreagă.
Ce idee grozavă!
RăspundețiȘtergere:)
RăspundețiȘtergereFoarte fain, dar presupun ca suportul este un carton mai gros .Cu ce se poate taia bine acest carton:
RăspundețiȘtergereNu este vorba despre un carton gros, ci de o grosime medie. Daca doriti sa faceti puzzle-ul pe un carton mai rigid, "sensibilizati" mai intai liniile de taiere cu ajutorul unui cutter, apoi folositi foarfeca.
ȘtergereSucces!