miercuri, 2 octombrie 2013

Fluturaşi din tuburi de carton


Aşa cum am promis, revenim la bricolajele din tuburi de carton. Vedetele zilei de azi, fluturaşii. Fun de făcut, simpli şi coloraţi, cu toată toamna de afară, fluturaşii vă vor aminti de zile cu mai mult soare.

Materiale necesare: tuburi de carton (de la hârtia igienică), hârtie colorată, lipici, acuarele, paiete sau mărgele/decoraţiuni din plastic.




Mai întâi, vopsim tuburile din carton cu acuarele. Folosiţi o pensulă pentru întinderea culorii sau, mai bine, un burete pe care sunteţi gata să-l „sacrificaţi”. De ce? E mai simplu de folosit, vopsiţi mai omogen şi mai repede. Nu adăugaţi prea multă apă în vopsea. Cartonul se va uda şi se va „ciuciuli”, arătând, la final, inestetic. Nu ne dorim asta!

Aşteptaţi uscarea tuburilor şi, între timp, trasaţi pe hârtia colorată, la o distanţă mică una de alta, aripile fluturaşului. Puteţi folosi şi un şablon. Folosiţi-vă imaginaţia şi creaţi forme diverse! În fond, natura este la rândul ei foarte creativă şi fluturii au aripi foarte divers conformate, dacă nu chiar ciudate, pe alocuri. 
 


Decupaţi aripile creionate. Pe acest suport, pictaţi modelele dorite: cercuri, linii ondulate etc., cu o culoare puternică, uşor de remarcat.


Lipiţi cele două aripi pe spatele tubului de carton, trecând cu stick-ul de lipici solid peste marginea aripii şi apăsând-o apoi pe tub câteva secunde.


După ce sunteţi siguri că aripile s-au fixat, aşezaţi fluturaşul pe spate şi începeţi conturarea gurii şi a sprâncenelor. Da, poate că aceste „accesorii” nu sunt foarte verosimile şi nu reproduc morfologia unui fluture, dar sunt extrem de utile pentru a da un aer vesel bricolajului. Deci, treceţi peste asemănările cu realitate! Sunt irelevante.
Dacă aveţi la îndemână paiete, mărgele sau alte decoraţiuni, lipiţi-le pe acestea în chip de ochişori. Dacă nu, merge şi acuarele simplă.

 


Bun. Fluturele n-ar fi el, dacă n-ar avea antene. Etapa finală, deci, este crearea şi ataşarea antenuţelor. E simplu. Desenaţi pe aceeaşi hârtie colorată antenele aşa cum le doriţi – pentru cele „rotocolite” la capăt, desenaţi în „vârf” o formă de melc –, apoi lipiţi antenele pe interiorul tubului de carton.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu