miercuri, 23 octombrie 2013

Păiajeni din carton de ouă




Halloweenul se apropie groaznic (buhuhu) de repede, aşa că ne grăbim să terminăm şi să punem pe site producţiile dedicate acestei sărbători. Mai avem o surpriză – nişte prăjituri vrăjitoreşti – dar o programăm pe săptămâna viitoare. Poate şi nişte dovleci sculptaţi... cine ştie? Depinde cum stăm cu timpul liber.

Păianjeni ca ai noştri poate aţi mai văzut pe ici-pe acolo, deci nu mizăm pe originalitate. Pur şi simplu ne-a cuprins spiritul sărbătorii şi încercăm, din mai multe crafturi adunate, să creăm un decor cât mai înfricoşător. Sperăm să şi pozăm şi să postăm întreaga scenografie: dovleci miniaturali din aluat de sare, păiajeni păroşi, dovleci fioroşi, lumânări decorate, prăjituri tematice.


Dar să revenim la subiectul de azi, pentru care aveţi nevoie de: cartoane de ouă – rotunde, nu ţuguiate –, acuarele, lac argintiu, sârmă pluşată, ochişori mobili, eventual superglue.

Se decupează individual fiecare „cuib” de ouă din cofraj.
Se finisează marginile, ca să fie egale şi nezimţate.


Se înţeapă lateralele, în partea de jos, cu ajutorul unui băţ de frigărui. 

Prin aceste găuri vor fi trecute capetele sârmei pluşate, pentru a crea picioarele.
Trei găuri pe fiecare parte sunt de-ajuns pentru verosimilitate, deşi păianjenii au, de felul lor, 8 picioare.


Se colorează cu acuarelă neagră.


După ce aţi introdus sârma pluşată, întoarceţi corpul păianjenului şi îndoiţi capetele sârmei, pentru a nu ieşi.
La fel, sârma pluşată se îndoaie cam de la jumătate şi la exterior, dând impresia unor picioare demne de un păianjen adevărat.


Adăugaţi câteva detalii decorative cu lac argintiu, la inspiraţie.


Ataşaţi apoi ochişorii. Dacă puteţi, cumpăraţi din cei adezivi. Dacă nu, folosiţi superglue pentru fixarea acestora.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu